The Fault in Our Stars

Pot spune că nu sunt genul acela de cititor sentimental, căruia să-i placă astfel de poveşti lacrimogene(aşa cum le numesc eu), dar printr-o întâmplare fericită am ajuns să citesc The Fault in Our Stars. Cu toate că este o carte destul de cunoscută în SUA, chiar bestseller în New York Times, nu i-am dat prea mari şanse la început. Totuşi povestea şi modul în care John Green conturează această situaţie neplăcută, dar tot mai des întâlnită în viaţă cotidiană, au reuşit să mă prindă în mrejele lor încă din primele rânduri.

Romanul spune povestea lui Hazel Grace Lancaster, o tânără de 16 ani aflată într-un stadiu terminal de cancer, căreia i se prelungeşte viața cu ajutorul unui medicament miraculos. Ea este nevoită să meargă la întâlnirile unnui grup de support datorită insistenţelor mamei. Acolo îl cunoaşte pe Augustus Waters, un tânăr mai mare cu 2 ani, care este cancer free de aproximativ un an. Cei doi sunt atraşi unul de altul încă de la prima privire şi începe să se contureze o poveste specială din care amândoi au câte ceva de învăţat. Tânărul enigmatic şi “extrem de sexy “(aşa cum apare în ochii lui Hazel) este îndrăgostit până peste cap de o fată aparent fără zile prea multe în această lume.

The Fault in Our Stars este un volum atât de complex, chiar dacă la o primă impresie pare micuţ. Totuşi, în cele 312 pagini, autorul reuşeşte să ilustreze o situaţie destul de des întâlnită zilele acestea, într-un mod în care să nu cerşească milă. El reușește să îmbine perfect momentele de tristeţe, cu glumele adolescentine şi cu explicaţiile profunde, chiar apropiate de filozofie, ale situaţiei personajelor. John Green are acea capacitate, foarte necesară a unui scriitor, de a-i face pe cititori să empatizeze cu personajele romanului şi să trăiască, alături de ele, la intensitate maximă fiecare moment. După terminarea acestei cărţi vă pot garanta că veţi rămâne cu câteva întrebări despre propria viaţă şi despre ceea ce vă doriţi să faceţi mai departe. Nu numai că ne face să realizăm că trebuie să trăim fiecare clipă ca şi când ar fi ultima, ci şi că nu contează cât de lungă este această viaţă (dependentă de factorul timp) a noastră că oameni în carne şi oase, atâta timp cât am reuşit să facem tot ceea ce ne-am propus. Este de fapt o lecţie transmisă prin ochii tineri, dar bolnavi ai unor adolescenţi, care chiar dacă suferă de cea mai cumplită boală cunoscută de noi, îşi doresc să fie văzuţi şi trataţi că nişte persoane normale pentru că ei sunt chiar mai conştienţi decât noi de ceea ce îi înconjoară.

Această carte a fost prima la care eu, personal, am vărsat câteva lacrimi şi nu cred că au fost în zadar. Am terminat-o în două zile şi sunt sigură că o voi mai citi de multe ori. M-a atins la acea coarda sensibilă, pe care ştiu sigur că toţi o avem (chiar dacă unii recunosc sau nu), şi vreau să v-o recomand şi vouă. Este un volum special care prezintă o poveste atât de dramatică, dar tot la fel de complexă.

Şi ca să închei într-un stil propriu trebuie să prezint citatul care mi-a rămas în minte : Pui lucrul ucigător drept între dinţi, dar nu-i dai puterea să-şi înfăptuiască omorul.

R.C

2 Comments

  1. adelina said:

    Si eu am citit-o si am scris un review despre ea 😀

    Iun 21, 2014
    Reply
    • roxanac said:

      Mă bucur mult că ai avut ocazia să descoperi și tu această carte 🙂 Sunt curioasă să citesc și review-ul tău

      Iun 21, 2014
      Reply

Lasă un răspuns pentru adelina Anulează răspunsul