Frica de penibil: calitate sau defect ?

‘’Ruşinea ne împiedică să facem ceea ce legea nu interzice.”

Chiar dacă în zilele noastre oamenii parcă nu mai dau dovadă nici de cele mai elementare norme de bună creştere, în fiecare dintre noi le putem regăsi, chiar dacă în cazul unora se văd cu ochiul liber, iar în cel al altora sunt adânc îngropate în subconştient. Un sentiment pe care toţi am reuşit să-l cunoaştem încă de când eram doar nişte copii este ruşinea. Învăţăm din copilărie că trebuie să ţinem cont de părerea celor din jur, că este bine să încercăm să facem o primă impresie bună atunci când cunoaştem o persoană nouă sau pătrundem într-un grup necunoscut. Din această cauză încercăm să părem ceea ce nu suntem, jucând puţin teatru nevinovat doar pentru a-i impresiona pe ceilalţi. Facem aproape tot pentru a nu fi penibili în ochii lor datorită pasiunilor noastre, a comportamentului, a caracterului, a muzicii pe care o ascultăm sau a altor lucruri care de fapt ne definesc.

Ne confruntăm în fiecare zi cu frica de penibil, cu acel sentiment neplăcut de ruşine când ne gândim la ce ar putea crede ceilalţi despre noi, şi ajungem să facem ceea ce nu ne dorim chiar dacă suntem conştienţi că nu este bine sau că nu am vrea asta. Din păcate, în cazul oamenilor care au „cei 7 ani de acasă” ruşinea este ca un ghimpe în coastă, care îi înţeapă de fiecare dată când există şi cea mai mică posibilitate să se facă de râs. Ei, pur şi simplu, nu au puterea să învingă această frică pentru că aşa au fost învăţaţi şi li se pare o barieră imposibil de trecut. Totuşi ar trebui să fie conştienţi că ruşinea într-o doză moderată îi face speciali, îi ajută şi îi modelează astfel încât să fie nişte persoane apreciate de societate, însă dacă ea se manifestă mai mult decât ar fi indicat nu face decât să-i abată de la drumul lor, ca un obstacol care nu le permite să-şi atingă scopurile, ţelurile cele mai arzătoare şi acea latură a lor la care aspiră. Pot spune că şi eu mă încadrez în această categorie, dar sunt conştientă şi aş afirma că mi-e frică de penibil, dar mă tratez.

Nu e bine să-ţi fie prea frică de penibil, dar nici dacă te afli în extrema cealaltă nu este bine. Din păcate în perioada aceasta lipsită de inhibiţii în care trăim, tot mai mulţi oameni se încadrează în cea de-a două categorie. Ei au avut aşa-zisa putere să-şi înfrângă teamă, dar au îngropat-o atât de adânc în interiorul lor încât acum nu mai au nici un pic de ruşine. În acest caz oamenii chiar dacă vor fi la început admiraţi pentru această lipsă de inhibiţii, cu timpul vor fi daţi la o parte tocmai pentru că întotdeauna ceilalţi vor simţi nevoia stabilirii unei limite care să le dea stabilitate şi siguranţă, iar aceştia nu le vor putea respecta dorinţele. Tocmai lipsa ruşinii stă la baza înmulţirii apariţiilor penibile ale oamenilor publici, pe la diverse posturi de televiziune, care defilează cu viaţa lor prin faţa „poporului”. Acesta este motivul pentru care a început să fie mai promovată prostia, în detrimentul culturii, a inteligenţei, datorită simplului fapt că prostimea va fi întotdeauna mai uşor de manevrat în aşa fel încât să facă ceea ce îşi doresc cei din mass-media. Din nefericire aşa arată adevărul şi trebuie să  îl acceptăm şi să realizăm că reuşim să intrăm într-un declin, prin toate aceste lucruri mărunte, puţin câte puţin până când vom ajunge să ne întoarcem la primitivism.

Vreau să cred că noi, oamenii, evoluăm cu fiecare clipă care trece şi că avem capacitatea de a ne îmbunătăţi imaginea şi viziunea asupra lumii care ne înconjoară. Sper să reuşească cineva să tragă un semnal de alarmă şi să ne trezească din acest somn al indiferenţei şi să ne înveţe din nou valorile şi normele morale pe care trebuie să le avem, printre care se numără şi ruşinea.

R.C

Be First to Comment

Lasă un răspuns