A început școala/liceul…

După câteva luni foarte plăcute de vacanță, azi ne-am întors la școala. Cred că trecerea aceasta bruscă de la trezitul pe la 11 la cel de la 7 sau 6 este cea mai grea. Mă uitam la copiii mici care începeau clasa I sau cea pregatitoare și pe chipul lor se putea vedea un amalgam de sentimente: fericire, euforie, teamă de nou. Spre deosebire de ei, noi, cei mai mari, nu mai suntem la fel de “impresionați” de prima zi de școală, adică suntem mai interesați să ne reîntâlnim cu colegii și să depănăm impresii și evenimente care s-au petrecut peste vară. Deja testele predictive care urmează nu mai sunt așa de scary pentru că știm acum la ce materii trebuie să ne dăm interesul și altele la care nu prea contează rezultatul, adică dacă stai să te gândești logic, nu ai cum să recapitulezi tot ce ai învățat într-un an de zile în doar o săptămână. Totuși contextul creat ne permite să nu intrăm chiar așa brusc în materie și mai amână puțin adevăratul început al școlii, cu teste, teze și zeci de pagini de învățat (la geografie mai ales :)) ). Aparent clasa a 11-a este cea mai frumoasă din liceu, eu sper doar să fie adevărat, dar o să văd pe parcurs. Până atunci baftă tuturor la școală/liceu și o să vedeți că pe lângă învățat o să aveți ocazia să cunoașteți oameni noi, care vă pot deveni prieteni foarte apropiați, și să vă implicați în tot felul de activități interesante, care vă vor face să vă descoperiți mai bine pe voi înșivă. 

Be First to Comment

Lasă un răspuns