Legalizarea căsătoriei între homosexuali

Toată lumea știe că într-o lume liberă, cum este aceasta în care trăim, fiecare poate să își aleagă persoana iubită. Totuși mulți oameni sunt sceptici și îi privesc ciudat pe homosexuali. Unii au idei preconcepute și li se pare anormal să vadă două persoane de același sex în ipostaze tandre, iar atitudinea și gândirea lor le este susținută de religie sau biserică. Mulți consideră acest subiect tabu și îl evită, iar alții sunt foarte reticenți și vehemenți.

Haideți să vă spun și părerea mea. De ce să evităm homosexualii ? Fac vreun rău lumii sau oamenilor din jurul lor ? De ce să nu aibă aceleași drepturi ca și noi cei “normali” ? Cu ce sunt ei mai prejos ? Eu cred că nu ar trebui să fie tratați diferit, adică e ca și cum am fii rasiști. Este exact aceeași situație. Marea majoritate încearcă să îi evite sau îi judecă înainte să îi cunoască, totul doar pentru că au o altă orientare sexuală. Nu ar trebui să fie așa. Ei nu au ales să fie gay, așa s-au născut (chiar dacă unii cred că nu este posibil). Nu cred că a fost alegerea lor, doar își urmează inima, sentimentele și impulsurile. Alții spun că o familie de homosexuali nu poate da un exemplu bun unui copil și nu poate să îl crească așa cum ar trebui. Nu este adevărat ! Eu cred că acei părinți chiar dacă sunt diferiți nu îl obligă și pe copil să aleagă același drum și îi pot oferi o educație foarte bună dacă au principii solide. Credeți că un tânăr care a crescut într-o familie dezbinată, într-una de alcoolici sau într-una în care a suferit diverse traume este mai bine educat decât unul care a fost crescut de gay, doar pentru că primul a avut o mamă și un tată ? Eu sincer nu cred. Nu contează dacă părinții sunt de același sex dacă ei sunt capabili să îți ofere tot ce au ei mai bun, să aibă grijă de tine și să te susțină în tot ceea ce faci.

Toate astea fiind spuse cred că v-am prezentat câteva argumente pertinente pentru care consider că homosexualii nu ar trebui să fie privați de drepturi, mai ales de cel la căsătorie. Toți suntem oameni și ar trebui să fim egali (doar  se promovează democrația, nu-i așa ?).

Be First to Comment

Lasă un răspuns