Never lose hope !

“Every man’s life ends the same way. It is only the details of how he lived and how he died that distinguish one man from another.” – Ernest Hemingway

În ultima vreme am tot văzut prin ziare sau la TV din ce în ce mai multe persoane care s-au sinucis din tot felul de motive, importante sau nu. Eu personal cred că lucrul acesta este cât se poate de îngrijorător si ar trebui ca cineva să le deschida ochii sau să le întindă o mână de ajutor pentru a nu se mai ajunge la astfel de tragedii. Împinsă de acest motiv, azi am hotărât să vă spun o poveste, care sper eu că vă va face sa apreciați mai mult viața.

Michael este un tânăr și promițător om de afaceri din Anglia. A urcat greu pe scara socială, cu multă muncă, pasiune și dăruire, dar a reușit. El s-a târât pe coate și genunchi ca să-și îndeplinească visul, au fost perioade în care nu dormea nopți la rând pentru că lucra din greu, au fost zile la început când își investea toți banii în afaceri și nu avea nici ce să mănânce. Acele zile au trecut, Michael și-a făcut o firmă care este cunoscută pe plan internațional și acum are tot ce și-a dorit: bani, faimă și o familie care îl iubește enorm. Chiar dacă totul părea perfect, banii i-au luat mințile. S-a apucat de jocuri de noroc și mai nou și de droguri. Patima aceasta este foarte greu de învins și este și mai greu să-i reziști. La început Michael câștiga și lucrurile nu păreau a fi chiar așa de periculoase, dar de câteva luni pierde din ce în ce mai mulți bani și deja s-a îngropat în datorii. Nu mai are de unde să se împrumute și este din ce în ce mai descurajat. Prietenii și familia îl susțin cum pot, dar nici ei nu prea au cum să-l ajute. Se pare că și afacerile au început să se prăbușască pentru că toate problemele lui au apărut în presă, iar afaceriștii se feresc să mai investeascăîn firma sa. Toate aceste lucruri cumulate l-au făcut pe Michael să se gândească serios la sinucidere. În mintea lui aceasta este singura soluție posibilă.

Azi, după ce bea câteva pahare de tărie ca să-și facă curaj, se hotărăște sa se arunce de pe bloc. Urcă cu greu scările până la ultimul etaj, fiind conștient că acesta este ultimul lui drum. De pe terasa blocului se vede tot orașul scăldat într-o lumină caldă, gălbuie. Cerul este senin, iar vântul adie doar așa ușor. Pare liniște, mult prea liniște. Michael se apropie de margine și se uită temător în jos. Distanța este foarte mare și este evident că nu are cum să supraviețuiască unei astfel de sărituri. Îl ia amețeala și începe să se clatine înspăimântător. Se așează pe margine, își acoperă capul cu mâinile și își lasă picioarele să-i atârne în gol. O mie de gânduri și sentimente îi trec prin minte, de la grijă, cu privire la familia sa, până la întrebarea care i se învârte neîncetat prin cap: „Cum ai ajuns aici ?” Îi vine să plângă când se gândește că și-a călcat în picioare toata munca de ani de zile pentru niște jocuri. „Cum am putut să fiu așa de inconștient ? În loc să investesc în viitorul copiilor mei, eu i-am îngropat în datorii.” Remușcările îl acaparează și parcă amplifică senzația de gol în stomac. Se gândește cum va reacționa familia când va afla de incident. „Oare vor plânge și vor întreba Cerul de ce m-a luat sau vor fi fericiți că nu le voi mai cauza atâtea probleme ?” În aceste momente el ar opta pentru a doua variantă. Oftează adânc și se ridică din nou în picioare. „Acum e momentul !” Simte cum picături reci de transpirație îi alunecă pe șira spinării și parcă îi îngheață sângele în vine. Își întinde brațele, iar vâtul începe să sufle cu putere și îl lovește nemilos scuturându-i tricoul. Își închide ochii, trage adânc aer în piept și strigă din toate puterile, de parcă ar vrea să-l audă tot orașul: „Îmi pare rău !” și se lasă să cadă în gol. Aerul care trece pe lângă el îl biciuiește puternic și din cauza vitezei amețitoare cu care alunecă în neant, parcă i se taie respirația. Acum mintea i se limpezește, ceea ce îi permite să realizeze că a greșit, că vrea să dea timpul înapoi și ar vrea să nu mai facă acest salt către moarte, dar acum nu mai poate să schimbe nimic. Începe să se zbată, parcă încercând să se apuce de aer, de orice lucru care ar putea să-l oprească din cădere, însă nu reușește. Nu poate să deschidă ochii de teamă, dar simte că se apropie de impactul nimicitor cu asfaltul. Se pare că acesta nu se lasă prea mult așteptat, dar nu este așa cum a crezut. Nu îl doare nimic, doar simte că se afundă în ceva moale. „Oare așa trebuie să fie ? Oare asta simți când mori ?” Michael își deschide ochii, însă tot ce vede este doar o saltea uriasă galbenă. Parcă a reînviat. Este așa de fericit că nu a murit, că mai are încă o șansă ca să îndrepte lucrurile…și este foarte sigur că nu o va rata. Acum este mai puternic ca oricând, simte că va face totul pentru a le fi bine celor dragi și că nu îi va mai face să sufere. Observă o mare de oameni în jurul său care se interesează de starea lui. Totuși el nu le oferă prea multe detalii și dispare în noapte.

Ca urmare a acestei povești vreau să vă spun parerea mea și sper că o veți accepta așa cum este. Cred că oricâte probleme am avea în viață, oricâte griji sau oricâte căderi, sinuciderea NU este o soluție ! Eu sunt o persoană care ține foarte mult la viața ei și nu pot accepta faptul că sunt oameni care recurg la astfel de gesturi dominate de niște decizii instinctuale. De ce să pleci voit dintr-o lume pe care o cunoști și să te îndrepți spre un loc de care nu ai auzit decât din povești ? Nu ai nicio certitudine cu privire la existența sa sau la ceea ce vei găsi acolo. Nu știi nimic sigur și cu toate astea sunt destule persoane care aleg să parcurgă o călătorie în neant. Ei și toți ceilalți ar fi bine să realizați că trebuie să vă prețuiți viața pentru că sunt oameni pe acest Pământ care nu au parte de un astfel de privilegiu.

Be First to Comment

Lasă un răspuns