Perfect life?

Încă din copilărie visăm la o viaţă perfectă, un loc în care eşti înconjurat de toate jucăriile pe care ţi le doreşti , un loc în care persoanele pe care le iubeşti sunt mereu lângă tine şi îţi îndeplinesc toate dorinţele .

Uşor uşor,  ne maturizăm şi realizăm că lucrurile la care am râvnit odinioară nu mai înseamnă nimic pentru noi. Căutăm alte idealuri , un liceu cu pretenţii , o gască de prieteni pe care te poţi baza , telefoane de ultimă generaţie , un adoleşcent fără un iPhone este precum ţestoasa fără carapace, haine noi , elegante , poate mult prea elegante pentru vârsta noastră . De asemenea căutăm senzaţii noi, prima tigară, prima beţie , primul sărut pe plajă .Vrem să creştem , părinţii deja ni se par mult prea bătrâni şi incapabili de a ne înţelege nevoile . Uneori trecem peste cuvântul lor, facem lucruri necugetate pe care mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil le vom regreta, însă atunci , în acel moment ni se păreau perfecte.

Închidem ochii şi lăsăm timpul să treacă, zburând pe lângă noi precum un Ferrari condus de un om mult prea grăbit pe o autostradă mult prea prost construită.  Anii de facultate , primul job,  prima despărtire, primul eşec. Totul se schimbă, adolescentul din noi se transformă într-o persoană măcinată de griji . Tindem să intrăm cu paşi grăbiţi într-o rutină din care vom dori disperaţi să scăpăm.  Ajungem să pronunţăm mult prea des „ Nu a fost alegerea mea” sau „ Mâine va fi mai bine” . Ne minţim singuri, ne construim propria lume clădită pe speranţă . Muncim neîncetat în speranţa că vom fi remarcaţi . Suntem însetaţi de linişte . Ne amintim serile în care stăteam cu prietenii la suc şi râdeam de toate prostiile . Acum toţi sunt ocupaţi , toţi îşi construiesc propria lume , rar se mai uită în curtea vecinului .

Ajungem să ne dorim iar anii din vremea copilăriei . Acum că ştim cum va decurge viaţa spunem   „ Dacă aş mai avea eu 7 ani „ , dar ştii ce? Chiar dacă ne-am întoarce în timp la acele zile în care jucăriile erau cele mai importante lucruri pentru noi , tot aici am ajunge pentru că inevitabil viaţa te pune în situaţii limită din care cel mai probabil vei ieşi şifonat.

Sfatul meu? Trebuie să fii multumit de propria persoana , să îţi placă viaţa pe care o duci şi mereu să încerci să dai tot ce ai mai bun pentru a reuşi. Ultimii ani din viaţa sa îi petreci cu zâmbetul pe buze, pentru că în final tot ce contează sunt amintirile frumoase pe care le-ai adunat si persoanele minunate care îţi sunt alături pe acest drum lung şi întortocheat numit VIAŢĂ.

Be First to Comment

Lasă un răspuns