Gone Girl/Fata dispărută

Gone-Girl-Poster

Am auzit păreri destul de împărţite despre filmul pe care urmează să vi-l prezint. Totuşi, review-urile de pe internet îl ridică în slăvi, iar nota de pe imdb este chiar maricică (8,5 cam rar vezi la filmele apărute recent). Ultima picătură necesară ca să decid să vizionez Gone Girl a fost trailer-ul. Cu o poveste de tipul “cazul Elodia” mi-a stârnit interesul şi mi-a dat un impuls să văd cu ochii mei ce e de capul lui.

Gone Girl este o dramă mai thriller-ish, care te prinde destul de repede şi se joacă timp de două ore şi ceva cu sentimentele spectatorilor din sala de cinema. Filmul spune povestea lui Nick Dunne, un bărbat a cărui soţie, Amy Dunne, dispare într-un mod misterios. Aparent este vorba de o răpire (cel puţin din punctul lui de vedere), însă poliţia nu este de aceeaşi părere. Ipoteza lor este crima. Astfel, soţul este acuzat că şi-ar fi ucis cu sânge rece soţia, cu care nu avea o căsnicie chiar aşa de fericită precum se credea. Lucrurile se complică datorită unui indiciu găsit de poliţişti în camera lui Amy, care îi conduce pe o pistă neaşteptată cu multe răsturnări de situaţie. Totodată, ipoteza crimei este susţinută de câteva probe găsite în locuinţa cuplului şi de spusele unei vecine, aparent prietena cea mai bună femeii, care susţinea că Nick îşi bătea soţia. Acţiunea se scurge lin şi cu fiecare lucru descoperit în mintea spectatorului se conturează un nou scenariu. Şi-a omorât Nick soţia ? Este şi această ecranizare o altă prezentare a unui clişeu ? Dacă  victima nu e totuşi o victimă ? Toate aceste întrebări îşi vor găsi un răspuns după ce vizionaţi filmul, care vă va surprinde chiar până în ultimul punct.

Dacă atunci când m-am aşezat pe scaunul cinematografului mă aşteptam să fie genul ăla de film în care femeia pozează în victimă, e maltratată de soţ şi sfârşeşte tragic, în final s-a dovedit că m-am înşelat. Sincer, chiar mă bucur că am avut şansa să văd o altă abordare a acestei poveşti, destul de tipice vieţii şi lumii în care trăim. Pot spune că cele două ore şi ceva petrecute într-o sală aproape plină, au meritat. Nici nu se pune problema să fie un film lungit, tras de păr până devine un dezastru cinematografic. Povestea şi mesajul, pe care îl transmite, pot fi privite ca un suflu nou (cartea pe care este bazată ecranizarea a reprezentat o referință solidă). Chiar şi aşa, filmul nu s-ar fi ridicat la acest nivel dacă actorii nu şi-ar fi interpretat de-a dreptul magistral rolurile. Rosamund Pike a reuşit să creeze o Amy autentică, ciudată , măcinată de frustrările unei femei controlate de părinţi şi cu o minte diabolică. Interpretarea a fost măreaţă, parcă s-ar fi jucat pe sine, atât de bine a reuşit să intre în pielea personajului. Totuşi, nici Ben Affleck nu se lasă mai prejos, dându-i lui Nick un aer stângaci, inocent, de neştiutor, care se simte puţin cu musca pe căciulă.

Gone Girl este unul dintre cele mai reuşite filme de anul acesta şi chiar cred că ar merita un premiu. Totuşi, nu este recomandat pentru cei mai slabi de inimă datorită scenelor sângeroase şi a celor care sunt puţin cam prea explicite. Cu toate acestea, chiar dacă nu aveţi curajul să-l vizionaţi într-o sală întunecată de cinema, puteţi să-l vedeţi acasă în faţa televizorului. Oricare ar fi alegerea voastră vă spun că merită şi veţi rămâne cu destule întrebări în final. Pentru mine sfârşitul ar lasa loc de o continuare. Voi ce credeţi ?

Be First to Comment

Lasă un răspuns