După 12 ani de școală…

Educatia-este-ceea-ce-ramane-dupa-ce-ai-uitat-tot-ceea-ce-ai-invatat-la-scoala1

Ieri a început un nou an școlar, însă anul acesta, pentru mine, 14 septembrie a fost doar o zi ca oricare alta. După 12 ani în care am învățat multe atât despre propria persoană, cât și despre societate, acest lanț trofic în interiorul căruia fiecare își are locul său prestabilit, a venit vremea să se încheie un capitol ce permite deschiderea altuia nou. Totuși, ieșirea din rutina construită cu grijă pe parcusul a mai mult de jumătate din viața mea mi s-a părut destul de zbuciumată, în sensul că am rămas cu senzația că ceva nu este în ordine, că ceva lipsește. Dar să trecem peste acest sentiment de melancolie care m-a cuprins și haideți să vă spun la ce concluzii am ajuns la finalul acestei etape.

Cei 12 ani de școală poate nu au fost cei mai frumoși pentru că, după cum puteți afirma și voi ca urmare a propriilor experiențe, au reprezentat un amalgam de informații, trăiri, speranțe și amintiri, unele mai plăcute, iar altele care și-au pus amprenta asupra fiecăruia. Totuși, ar trebui să recunoaștem că această etapă a vieții este una necesară, ea costituind în fapt introducerea în societate. Trecerea de la mediul familial, la o lume complet nouă, în care nu tot ce zboară se mănâncă, unde trebuie să ne croim singuri un drum ținând cont de reguli noi, restricții sau drepturi, face ca tinerii aspiranți la un destin tumultos și plin de reușite să fie constrânși să se adapteze cerințelor și așteptărilor ce nu contenesc să apară la fiecare pas. Astfel, într-un mediu controlat (școala), ghidați printre tainele societății și ale culturii de către cei înzestrați cu darul cunoașterii și al povățuirii (profesorii), acești pui de oameni își încep călătoria ce are ca scop emanciparea, iar pentru unii chiar erudiția. Dar unde există plusuri, trebuie să existe și minusuri, nu-i așa? Oare de ce o parte din cei care își încep această călătorie nu reușesc să o și ducă la bun sfărșit?

Chiar dacă așteptările sunt mari, atât de la sistemul de învățământ cât și de la cei însărcinați să producă generații întregi de oameni capabili să poarte țara pe culmile gloriei, tinerii, dar și părinții lor află pe parcurs că ceea ce li se îndrugă la fiecare început și sfârșit de an școlar sunt doar niște minciuni frumos ambalate. Încercăm să aplicăm sisteme luate de-a gata de peste hotare, însă nimeni nu ține cont de faptul că, în țările de proveniență, acestea au trecut printr-un lung proces de creație, ce a avut baze solide. Bazând-mă pe ceea ce susține Maiorescu prin „teoria formelor fără fond”, cred că ceea ce încercăm să facem acum este doar o copie chicioasă a formelor de învățământ din străinătate. Așadar, am găsit și una dintre probleme. Ca urmare, până când cineva își va face curaj și va încerca să schimbe ceva în bine, toți acei copii care pășesc entuziasmați în clasa zero și se așează în băncile roase de vreme, dar cu sufletele încărcate de visuri mărețe vor fi coborâți rapid cu picioarele pe pământ, un pământ rece și măcinat de hibele acumulate cu timpul.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns