Când karma se aliază cu ploaia…

ken-day-1Cu toții avem zile și zile, unele mai bune și altele în care ne simțim de parcă totul este împotriva noastră. Știu, știu că momentele nefavorabile nu sunt un capăt de țară și că poate uneori chiar ne ajută să tragem niște concluzii de care vom ține cont mai târziu, dar în acele minute, când ai senzația că tot universul s-a aliat contra ta, ajungi să te întrebi: „Oare cu ce am greșit să merit asta?”.

Astăzi se pare că am avut o zi proastă, genul ăla de zi în care nu știu dacă să dau vina pe mine că poate nu am fost atentă la anumite detalii (cum ar fi norii cenușii de care am dat cu ochii imediat ce m-am trezit) sau pe karma. Așa cum îmi place mie mereu să fac totul în ultimul moment, m-am trezit buimăcită, în ziua în care voiam să-mi semnez contractul la facultate, că trebuie să umblu pe la notar fix atunci când părea că orașul o să aibă parte de un duș rece, speram eu, cât mai scurt (care s-a dovedit până la urmă a fi o ploaie de toată frumusețea). Și m-am găsit eu, țopăind aiurea prin ploaie de la un birou notarial la altul și totodată în căutarea unei umbreleBad_Day_by_Anowia_2 salvatoare. Dar ce să faci când acest obiect magic se află la vreo două stații de unde te afli ? Soluția mea cât se putea de logică a fost să iau autobuzul. Astfel că timp de 20 de minute, cât am așteptat în stație, am fost nevoită să mă înghesui sub un acoperiș mic, împreună cu vreo
20 de persoane (predominant de vârsta a treia) și să ascult vreo 3 tanti care se plângeau de serviciile celor de la Telekom. Lucky me…Dar ce să vezi? După ce am reușit să fac rost de umbrela mult dorită, ploaia s-a intensificat, iar eu m-am găsit privind neputincioasă, de sub mica suprafață impermeabilă și înotând în balerinii cu care, neinspirată fiind, m-am încălțat, cum stropii devin din ce în ce mai mari și își înteșesc loviturile în asflalt. Părea că toate planetele se aliniaseră numai pentru a-mi face mie zile fripte. Ca urmare, cu coada între picioare, cu înfățișarea unui câine plouat și cu picioarele pleoscăind în încălțămintea udă m-am întors acasă.

Stând acum la căldurică să reflectez la cele întâmplate pot spune că da, totul a mers împotriva mea, dar am contribuit și eu puțin la ceea ce s-a întâmplat. Până să dau vina pe karma sau pe soartă, trebuie să îmi fac autocritica și să pledez vinovată. Totuși, într-o astfel de zi am devenit un pericol public atât pentru mine, cât și pentru ceilalți probabil (cred că am îndrumat și pe cineva aiurea în călătoria mea). Parcă a fost marți 13, nu că aș fi superstițioasă sau ceva. Așadar, ca să nu-mi mai plâng numai eu de milă vă întreb și pe voi: „Cum a arătat cea mai proastă zi a voastră ?”

Be First to Comment

Lasă un răspuns