De vorbă cu duhul Star

Ochii mi se închid de oboseală. Pleoapele se mișcă așa cu o lentoare ce prevestește iminența somnului. Cedez în cele din urmă și cad în ispita viselor. Chiar dacă ochii mei sunt închiși, mintea îmi proiectează imagini, ce par atât de reale încât mă fac să le cred cât se poate de veridice. Eram acasă și leneveam pe canapea, urmărind un film. Deodată, parcă de nicăieri și-a făcut apariția în fața mea o formă care avea aspectul unei fantome, dar aducea puternic a duh, cu un turban uriaș și toate cele. Ceva era în neregulă. Nu avea cum să fie adevărat. M-am frecat la ochi, m-am ciupit, dar duhul nu a dispărut din cameră. Până să mă dezmeticesc eu, invitatul surpriză a început să-mi vorbească. Vocea-i gravă părea să rezoneze în toată camera.

  • Tânără domniță, eu sunt un duh venit de peste mări și țări. Numele meu este Star.
  • Aaaa, un duh, deci o să-mi îndeplinești trei dorințe? îl interoghez cu speranțe în glas.
  • Nu, din păcate pentru tine eu nu sunt un duh obișnuit, despre care ai mai citit tu prin cărți sau ai văzut în filme. Eu sunt ceva mai practic în ceea ce privește îmbunătățirea vieților celor pe care îi întâlnesc.
  • Păi și dacă nu-mi îndeplinești dorințe, atunci ce faci? întreb puțin dezamăgită.
  • Mi-au șoptit mie niște păsărele că voi, oameni, depindeți de bani. Totul în lumea voastră este influențat de ceea ce pare a fi o adunătură de hârtii. Astfel, m-am gândit să-ți ofer posibilitatea de a dispune de 5000 de euro și un card Star Forte.
  • Oferta aceasta pare mult prea frumoasă pentru a fi adevărată, îl întrerup. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinesc pentru a beneficia de banii de la tine?
  • banca-transilvania-sponsor-superlog-proba-2015Lucrurile sunt simple. Vreau ca tu să-mi spui ce vrei să faci cu banii, iar eu, dacă sunt mulțumit de răspuns, ți-i voi da. Asta e tot. Oh, și încă ceva! Cardul este asemenea unuia de cumpărături, dar îți oferă cu fiecare tranzacție puncte Star, ce au echivalent în bani (1 punct = 1 leu). Când ești pregătită strigă-mă și voi veni.
  • Bine, am înțeles.

Duhul a dispărut odată ce a primit acordul din partea mea că accept târgul, iar eu m-am pus pe gândit. Ce să fac…ce să fac? Dacă aș da banii pe diverse produse aș fi fericită pe moment, dar mai târziu satisfacția mea ar scădea. Să-i donez? Să fim serioși, oricât de altruiști am fi, cine nu ar vrea să utilizeze banii în folosul propriu? A căzut și opțiunea asta… Gata, știu! Cineva mi-a spus odată că omul este suma momentelor semnificative din viața sa. Totuși, noi dispunem de o viață destul de scurtă, așa că în perioada redusă petrecută pe Pământ ar trebui să ne conturăm cât mai multe amintiri, să vizităm cât mai multe locuri și să intrăm în contact cu diverse culturi și oameni pentru a ne putea dezvolta caracterul. Plecând de la această idee, m-am hotărât ce să-i răspund duhului și ca urmare l-am invocat.

  • Spune, tânără domniță, te-ai hotărât?
  • Da, duhule Star. Cu banii de la tine vreau să vizitez capitalele a trei state asiatice: China, Coreea de Sud și Japonia.
  • Aaaa, deci vrei să faci o incursiune pe meleaguri asiatice. Și de ce, mă rog?
  • De mică m-a pasionat cultura asiatică, obiceiurile lor speciale, festivalurile colorate și pline de veselie, arhitectura cu forme deosebite, îmbrăcămintea specifică decorată cu elemente culturale și totodată concepțiile localnicilor. Ei au trăit după alte legi și astfel au altă perspectivă asupra vieții. Văd natura ca pe o parte componentă foarte importantă a universului în care își desfășoară activitatea, constituind un element viu care simte, trăiește și evoluează odată cu ei. Știu că lumea s-a schimbat și că au îmbrățișat și ei tehnologia, fiind chiar destul de pricepuți la acest capitol, dar pe pământurile lor încă mai pot întâlni mărturii ale trecutului impresionant.167740
  • Văd că apreciezi foarte mult cultura asiatică în toate aspectele sale, îmi spune Star impresionant de pasiunea din glasul meu.
  • Deci? Îmi oferi banii pentru a-mi putea îndeplini visul? îl întreb nerăbdătoare.
  • Ceea ce mi-ai spus tu mă face să-mi doresc și eu să fac o călătorie în Asia, dar oare nu puteai să te gândești la un alt mod mai interesant de a utiliza banii? îmi răspunde puțin sceptic.
  • Pentru mine această incursiune îmi va permite să mă dezvolt în plan cultural și să-mi creez amintiri care-mi vor rămâne veșnic în suflet.
  • Să-ți dau, să nu-ți dau?

Duhul Star ridică un deget, fiind gata să-mi ofere răspunsul mult așteptat. Sunt atât de nerăbdătoare încât mă plimb energică prin cameră. Dintr-o dată simt o picătură de apă pe frunte. Ridic mână să o șterg și mă trezesc pe canapeaua din sufragerie. Mă ridic în capul oaselor și mă uit în jur. Duhul Star nu mai este. Se pare că am visat. Măcar dacă mă trezeam dupa ce îmi primeam răspunsul…

P.S. Acest articol este realizat pentru proba a șaptea din competiția SuperBlog 2015.

One Comment

Lasă un răspuns