Scrisoare către călători

Dragii mei călători,

aglomeratieCe părere aveți despre modul în care călătorim cu mijloacele de transport în comun asemenea unor saci de cartofi? Vă simţiți bine, vă simțiți respectați? Nu. Trebuie să fiți de-a dreptul ipocriți sau chiar masochiști să afirmați că vi se pare de bun-simț să vă striviți de bară, să nu aveți loc nici să mișcați un deget sau să vă sufocați la propriu pentru că ori este prea aglomerat, ori ceilalți oameni nu binevoiesc să deschidă un amărât de geam.

Nu sunt genul acela de persoană care s-a născut în mașină, că slavă Domnului am circulat cu RATB-ul de mi-a ieșit pe nas. Experiența vastă acumulată mă face să ajung la concluzia că ale noastre călătorii sunt adevărate teste de anduranță și răbdare. Tindem să dăm vina pe șoferi, pe intervalul lung de timp la care circulă autobuzele/troleibuzele, dar cea mai mare parte din vină o purtăm chiar noi, călătorii. Este adevărat că avem parte de niște conducători care, de multe ori, nu realizează că transportă oameni și nu saci de cartofi, punând astfel frâne bruște pentru a ne arunca la propriu de pe scaune sau plecând de la semafor de parcă ar conduce o mașină de curse. Până și animalele călătoresc mai lin decât noi…

O mare problemă a călătoriilor cu mijloacele de transport în comun sunt chiar călătorii. Cred că oamenii devin adevărate bestii atunci când ajung în RATB. De la această atitudine pleacă toate certurile, împunsăturile și cuvintele grele adresate în cadrul unei discuții ce seamănă cu un meci de ping-pong. Autobuzele/troleibuzele se umplu până la refuz, iar călătorii rămași pe afară încearcă să-și facă loc în continuare în mulțimea storcită, utilizând bine-cunoscutele replici „Înaintați, domne, că mai e loc! Haideți încă puțin ca să intrăm și noi!”. Nu e ca și cum nu mai este loc nici măcar să arunci un ac, dar se pare că, în mintea unora, un om își poate schimba forma trupului pentru a se adapta spațiului milimetric în care se presupune că ar trebui să intre. Și pe lângă faptul că suntem atât de lipiți de persoanele vecine încât le vedem până și porii de pe față, mai trebuie să ne delectăm cu mirosuri de toate felurile (de la oameni care parcă și-au turnat toată sticla de parfum pe ei, la alții care în secolul 21 nu au auzit încă de săpun). Păi cum să nu ți se facă rău? autobuz-aglomeratTotuși, dacă reziști cu stoicism și te găsești prizonier în marea de lume, după vreo câteva stații auzi o persoană ce întreabă: „Coborâți la prima?” Eeee, acum e acum. Bineînțeles că trebuie să faci loc, asta însemnând că se coboară în masă și nu neapărat pentru că ți-ai dori asta, ci pentru că ești împins cu putere de o forță asemănătoare unui torent. Din păcate, buluciți în fața ușii proaspăt deschise se află călătorii ce își doresc să urce. Astfel, după ce cu chiu, cu vai cobori pentru a face loc, există posibilitatea (destul de mare) să nu mai poți să te urci înapoi. Drăguț, nu? Pe lângă comportamentul deranjant al călătorilor, apare și problema vârstnicilor. Nu contează că sunt ore de vârf sau ore cu trafic liniștit, persoanele de vârsta a treia sunt prezente în autobuze/troleibuze (parcă vin la pachet cu mașinile). Nu e deranjant numai faptul că se consideră proprietarii scaunelor, ci și faptul că ocupă spațiu aiurea. Uneori chiar am senzația că se plimbă special, adică nu trebuie neapărat să aibă treabă pentru că sunt dispuși să-și facă ei ceva de lucru numai să nu stea acasă.

Aș vrea, dragi călători, să faceți apel la cei șapte ani de acasă și la învățăturile pe care le-ați acumulat de la părinți pentru a le aplica în viața de zi-cu-zi. Autobuzele nu ar trebui să fie jungle, ci mijloace de transport cu ajutorul cărora cei fără carnet de conducere să se deplaseze mai ușor prin oraș.

A voastră, R.C

One Comment

Lasă un răspuns