Jumătatea Rea – Sally Green (recenzie)

2631_d2c282dfOricât de mult aș vrea să citesc cărți de toate felurile, nu pot să neg faptul că genul meu preferat este cel fantasy. După multe căutări, am reușit să descopăr încă o trilogie, scrisă de Sally Green, al cărei prim volum („Jumătatea Rea”) l-am devorat cu o dorință extraordinară de cunoaștere a noului univers fantastic. „Șmecheria e să nu-ți pese. Să nu-ți pese că te doare, să nu-ți pese de nimic”. Aceste două rânduri au reprezentat scânteia ce a aprins în mine focul, fapt ce a permis să se construiască în fața ochilor mei lumea imaginată de Sally Green.

Nathan este un tânăr jumătate vrăjitor negru, jumătate vrăjitor alb, care trăiește alături de bunica sa și cei trei frați vitregi. Cu o mamă vindecătoare și un tată cunoscut ca fiind cel mai puternic ucigaș, soarta băiatului stă în mâinile Consiliului Vrăjitorilor Albi. Totuși, viața sa nu este nici pe departe una roz. Se confruntă cu persecuția celorlalți, cu analizele Consiliului și în final cu traiul în cușcă. Încă de mic este nevoit să se obișnuiască cu gândul că nu este un vrăjitor normal și mai ales că trebuie să își judece cu mare grijă transformările pentru a nu ajunge la moarte. Odată cu maturizarea este forțat să se desprindă din brațele familiei și să se descurce de unul singur într-o lume ce nu urmărește decât să-l folosească pe post de armă împotriva propriului tată sau să-i găsească sfârșitul. După ce evadează din cușca în care este ținut captiv de către o membră a Consiliului, realizează că timpul i se scurge prea repede și trebuie să-și găsescă cu orice preț părintele pentru a putea primi cele trei daruri și odată cu ele puterea sa. Măcinat de un corp de vrăjitor negru, dar cu un suflet de vrăjitor alb, protagonistul începe astfel o luptă contra cronometru în care își găsește noi aliați și își înfruntă dușmanii, încercând să-și afle echilibrul și esența. Se va dovedi Nathan îndeajuns de puternic încât să descopere singur cine sunt cei în mâinile cărora își poate pune viața? Va putea să învingă Consiliul sau va deveni un cobai al acestuia? Și în cele din urmă, va primi Nathan cele trei daruri sau se va confirma legenda și va muri încercând?

Ceea ce face din „Jumătatea Rea” un roman fantasy îndrăgit nu numai de fanii genului este perspectiva subiectivă, marcată de relatarea la persoana întâi. Acest aspect îl provoacă pe cititor să fie unul cu Nathan, să treacă prin toate sentimentele lui și să trăiască la intensitate maximă fiecare moment al poveștii. Simți cum te cuprind frigurile când eroul este nevoit să doarmă pe pieile ude de oaie, cum sângele îți pulsează mai tare în vene pe toată durata urmăririlor cu vrăjitori, cum te macină durerea insuportabilă a torturilor și mai ales simți fiorii dragostei adolescentine, inocente dintre protagonist și Annalise. Totul se transformă astfel într-o călătorie pe culmile adrenalinei și ale aventurii, propria noastră escapadă în lumea fantasmagorică a vrăjitorilor. Când cei buni se dovedesc a fi chiar mai malefici decât cei mai aprigi dușmani ai lor, ajungi să te gândești de două ori dacă să ai încredere în Consiliu sau să-ți faci singur dreptate și să pornești într-o bătălie împotriva vechii rânduieli. O luptă între bine și rău , dar în care cele două categorii sunt poate mai asemănătoare ca niciodată.

Simt și acum cicatricile lăsate în mintea mea de „Jumătatea Rea” și aștept cu nerăbdare să descopăr continuarea poveștii lui Nathan. Un roman despre hotărâre, încredere,  lupta de a învinge stereotipurile și despre revelarea vocației. Luptați și voi alături de eroul nostru și descoperiți deznodământul aventurii sale.

One Comment

  1. […] Primul volum al trilogiei „Half Life” a lui Sally Green a fost de-a dreptul mind-blowing, așa că am așteptat cu nerăbdare să pun mâna și pe volumul al doilea. „Jumătatea Sălbatică” prezintă continuarea poveștii lui Nathan (tânărul vrăjitor jumătate alb, jumătate negru) de după primirea celor trei daruri de la tatăl său și încercarea de a-și salva sufletul pereche din mâinile lui Mercury. Se anunță o lectură plină de acțiune și întorsături de situație, nu-i așa? […]

    Mai 6, 2016
    Reply

Lasă un răspuns