Marionetă a simțirilor

4459173_origO, voi, preamărite cuvinte, ajutați-mă să deslușesc căile întortocheate ale sufletului meu! Inima mi-e un mecanism mult prea complex și simt că o ia razna în ultima vreme. Zburdă liberă, în afara oricăror limite, pe cărările minții și înlătură orice fărâmă de rațiune. Corpul meu a devenit doar o carcasă a inimii, iar vocea-mi glăsuiește doar cuvinte desprinse din trăiri, din bătăi neregulate.

Simt cum mă desprind fără pic de efort din lanțurile rațiunii și devin liberă ca o pasăre în infinita întindere a cerului. Sunt o marionetă a simțirilor ce pășește neînfricată într-o lume a roboților. De ce să stau captivă în cușca prejudecăților și a interdicțiilor? Acum mai mult ca niciodată vreau să fiu liberă…tânără și liberă de orice constrângeri exterioare. Inima-mi este stăpână acum. Impulsivă, poate și puțin agresivă, uneori poate îmbătată de simțiri, dar singura îndeajuns de capabilă să găsească acea cărare a destinului în haosul sentimentelor. Suntem atât de preocupați de aspecte insignifiante ale lumii încât ajungem să uităm de noi. Alergăm haotici după momente de fericire. Suntem într-o continuă căutare a succesului, a banilor și a dragostei, dar în final ajungem să uităm esențialul acțiunilor noastre. Poate căutăm doar să ajungem la un echilibru…dar oare îl vom găsi vreodată dacă nu încercăm măcar pentru câteva secunde să tragem adânc aer în piept și să ne vedem adevărata imagine? Și aici nu vorbesc de acest efemer trup, ci de acea imagine a substanței noastre. Dacă ați avea o oglindă magică ce odată întreptată asupra voastră v-ar arată cine sunteți cu adevărat, v-ar plăcea acea fațetă reflectată? Alergăm prea mult și prea repede. Viața noastră în sine este o cursă contra cronometru, iar în această fugă mai avem oare timp să mai simțim, să mai iubim, să mai fim dezamăgăți sau răniți?

Am avut nevoie doar de tine, de acel fior electric ce m-a străbătut atunci când mâinile ni s-au atins, ca să realizez că nu vreau să fiu un robot. Nu vreau să trec prin această viață ca o rachetă și să nu acumulez nimic din călătoria mea. Eu vreau să fiu cel mai viu om de pe Pământ, vreau să simt fiecare sentiment până în măduva oaselor, cu toată ființa mea. Vreau să fiu ca o rândunică ce taie cerul cu ale ei aripi, dar care simte în fiecare celulă, în fiecare por, energia ce o înconjoară. Fragilitatea trupească nu trebuie să fie o piedică în calea sentimentelor, ci doar acel impuls care să ne provoace să trăim totul la maximum, la adevărata intensitate. Iar pentru a-mi atinge țelul, voi deveni o marionetă a simțirilor ce-și va așterne viața în cuvinte scăldate în cerneala sufletului.

Be First to Comment

Lasă un răspuns