Cum m-am vindecat de teama de dentist

Cu toate că viața noastră e trecătoare, eu sunt de părere că măcar anumite părți din noi ar trebui să fie într-un fel „indestructibile” și asta ca să ne putem bucura de toate tentațiile vieții. Să luăm dinții spre exemplu. Cine nu ar fi de acord cu mine dacă aș spune că ar fi extraordinar să avem, pe toată durata vieții, dinți albi și strălucitori fără pic de efort? Dar cum acest lucru nu este posibil, o vizită la dentist o dată la 6 luni este necesară pentru a identifica eventualele probleme și a le trata din timp. În ceea ce mă privește, m-am gândit să aleg clinica Cris Smile pentru un control, însă a fost nevoie de câteva imbolturi serioase pentru ca într-adevăr să mă și duc. De ce? Deoarece pentru mine scaunul dentistului este asociat cu un scaun de tortură (din acela pe care îl vedeți prin filme că este utilizat pentru pușcăriași).

De când mă știu sufăr de o frică acută de doctori. Chiar dacă trebuie să fac o simplă vizită fugitivă pentru a ridica o adeverință sau trebuie să efectuez un control de rutină, în momentul în care pășesc în cabinetul medicului inima parcă mi-o ia la trap, iar pulsul și tensiunea go to the roof. La doctor ca la doctor, că sincer vorbind nu am avut parte de experiențe prea neplăcute, însă când vine vorba de stomatolog parcă simt că mă condamnă cineva la moarte. Totul pleacă de la o situație neplăcută din copilărie când o am fost nevoită să-mi scot doi dinți la dentist. Nu voi uita ziua aceea niciodată. Tanti stomatolog mi-a smuls cu un fel de patent dinții din gură și în ciuda anesteziei, am avut senzația că am simțit durerea integral. De atunci, când aud cuvântul dentist mă iau palpitațiile.

Citisem numai de bine despre clinica de stomatologie Cris Smile și am primit recomandări chiar de la un prieten foarte bun care și-a făcut un implant dentar acolo, deci pot spune că dețineam toate informațiile necesare ca să-mi îndepărtez orice fel de temeri legate de vizita mea de rutină. Teoretic da, practic nu prea. În secunda în care m-am așezat pe scaunul dentistului, am zis că o să-mi explodeze inima în piept de frică. Palmele îmi transpirau și pulsul îmi duduia în timpane. Ce să mai, mi se citea groaza pe față. Din fericire însă dentistul s-a arătat foarte deschis, m-a luat încetul cu încetul, a fost răbdător și a încercat să mă calmeze explicându-mi fiecare pas de pe parcursul consultului. Atitudinea lui calmă și pozitivă mi-a permis să mă liniștesc și să nu mai percep întregul proces ca pe o adevărată tortură. Mai o glumă, mai un zâmbet și frica-i pe ducă. În loc să mai plec terifiată de pe scaunul stomatologului, după experiența de la Cris Smile am plecat zâmbind și convinsă că mă voi reîntoarce ori de câte ori voi avea vreo problemă dentară.

Dacă sunteți la fel de speriați de experiența la stomatolog sau dacă pur și simplu căutați un cabinet de încredere, primitor și cu personal profesionist, vă recomand clinica Cris Smile pentru a vă rezolva problemele cu dantura. Alege Cris Smile și zâmbește fără griji!

Be First to Comment

Lasă un răspuns