Aventurile lui Arthur Gordon Pym – E.A. Poe (recenzie)

Cine nu a auzit de Edgar Allan Poe, celebrul scriitor american cunoscut mai ales pentru poezia sa intitulată „Corbul” (”The Raven”) și pentru alte creații lirice sau proză scurtă cu caracter lugubru? Eu nu sunt o mare fană a genului, însă pe lângă poemul său celebru, am mai apreciat și „Cetatea din mare”. Astfel, când am găsit pe raftul librăriei singurul roman publicat de Poe, „Aventurile lui Arthur Gordon Pym”, nu am stăruit prea mult și l-am cumpărat. Se anunța o lectură de pomină.

Romanul lui Poe spune povestea lui Arthur Gordon Pym, un tânăr pasionat de navigație, care pleacă în aventura vieții pe mare. Prietenul său Augustus îl introduce clandestin pe o barcă de vânat balene, îi pune la dispoziție un adăpost sub o cabină și provizii. Protagonistul stă ascuns sub puntea navei timp de câteva zile bune, perioadă în care trece treptat de la extazul provocat de această experiență nouă și interesantă, la agonia cauzată de posibilitatea de a-și găsi sfârșitul în ascunzătoare. Chiar în momentul în care decide să se resemneze în fața inevitabilei morți, Augustus își face apariția și îl pune la curent cu noutățile. Pe vas avusese loc o revoltă, iar cele două tabere  se luptau în continuare pentru supremație. Odată eliberat din ascunzătoare, Arthur este nevoit să ia parte la recucerirea bărcii, scapă ca prin minune dintr-o furtună și trebuie să recurgă la măsuri extreme pentru a supraviețui fără mâncare și apă. Când călătoria cu peripeții pare să reintre pe un făgaș normal, soarta îi mai scoate în cale câteva surprize.

Dacă la început mi s-a părut o lectură incitantă, după ce am reușit în cele din urmă să termin romanul lui Poe, pot spune doar că simt o dezamăgire profundă. Mulți critici au fost nemulțumiți de aportul mare de scene sângeroase, petrecute pe vas, însă pentru mine nu acest aspect a fost deranjant sau cel puțin nu din cauza asta m-am chinuit de-a dreptul să-mi termin lectura (pentru că da, recunosc, am tras ceva de cartea asta și am dus-o la bun sfârșit doar datorită autorului). Ceea ce mi-a lipsit mie a fost dialogul. Am crezut că această formă de narațiune, tip jurnal, nu va știrbi din aventura lui Arthur Gordon Pym, că Poe va reuși, în ciuda acestei carențe, să ne spună cu măiestrie și talent scriitoricesc o poveste palpitantă, însă nu a fost așa. Acțiune există, nu neg asta, dar lipsa dialogului îi taie acea doză de dinamism și transformă povestea dintr-o aventură despre un naufragiu și limitele pe care un om trebuie să le depășească atunci când este pus față în față cu situații de viață și moarte, într-o relatare monotonă și plictisitoare.

Un roman destul de scurt (doar 219 pg), dar care mi-a mâncat zilele de-a dreptul doar pentru că m-am încăpățânat să-l termin. Nu e o carte pentru oricine, dar dacă sunteți pasionați de poveștile cu navigatori și aventuri pe mare, poate o să vă încânte relatarea despre Arthur Gordon Pym (și nu o să fiți atât de deranjați de cantitatea mare de termeni marinărești care pentru noi, necunoscătorii, sunt dintr-o limbă complet necunoscută). Pentru mine, însă, romanul lui Poe pot spune că nu s-a ridicat la nivelul creațiilor lirice.

Be First to Comment

Lasă un răspuns