Specimenul – Andrei Trifănescu

afis-librarie-724x1024V-am spus într-un articol anterior că m-am apucat să citesc Specimenul de Andrei Trifănescu și bineînțeles că trebuia să vin și cu o recenzie a cărții. Romanul are 397 de pagini și a fost publicat în anul 2014, pe când autorul avea doar 18 ani, la editura Herg Benet, una dintre puținele care încurajează și publică scriitori români. Este prima carte din seria „Invadatorii” și vă spun de pe-acum că odată ce veți prinde firul poveștii, veți aștepta cu nerăbdare și volumele viitoare.

Romanul Specimenul prezintă Pământul într-un viitor apocaliptic, în care planeta noastră este stăpânită de extratereștrii, iar singura salvare a omenirii o reprezintă specimenele. Acestea sunt un fel de oameni creați în laboratori, care au numere în loc de nume și posedă abilități speciale, ce îi transformă într-un fel de arme menite să învingă invadatorii. Totuși, ei sunt asemenea unor copii, sunt în plin proces de formare, deoarece odată cu experiențele prin care trec acumulează cunoștințe și le revin amintiri ce îi pot ajuta la îndeplinirea misiunii.

Acțiunea romanului este relatată din mai multe perspective, fapt ce îi conferă dinamism, însă naratorul principal este specimenul 0039. Prin ochii săi facem cunoștință cu Insula, locul ce reprezintă începutul procesului de pregătire al specimenelor. Aici ei trebuie să îndeplinească în fiecare zi anumite sarcini, distribuite de coordonatori, pentru a putea supraviețui și a acumula timp. Totul se schimbă însă pentru 39 când, ca urmare a unei erori a coordonatorilor, ajunge să o cunoască pe 0198, față de care va dezvolta sentimente profunde. Povestea specimenelor va deveni și mai palpitantă odată cu eliberarea de pe Insulă și confruntarea cu noile provocări de pe Pământ și din cadrul următoarelor etape de pregătire. Nu vreau să vă dezvălui mai mult deoarece vreau vă las să descoperiți singuri ceea ce vă rezervă romanul.

Specimenul de Andrei Trifănescu este un roman care pe mine m-a surprins foarte plăcut. În paginile sale se poate distinge tinerețea autorului prin modul dinamic al acțiunii, abundența plot twist-urilor și construcția plină de mister și suspans. Întotdeauna te surprinde cu ceva care îți schimbă pespectiva asupra lumii romanului și te ține cu sufletul la gură alături de erou până la încheierea ultimei fraze.

Specimenul este una dintre cele mai bune cărți românești apărute în 2014, fapt ce îl face un excelent roman de debut pentru tânărul Andrei Trifănescu. Aștept cu nerăbdare și interes următoarele volume semnate de acesta.

Sursă foto: editura Herg Benet

 

That’s it for today and keep on reading!

One Comment

Lasă un răspuns